Sacramento Kings au renunțat la serviciile antrenorului principal, Luke Walton, și l-au înlocuit, temporar, cu Alvin Gentry.
„După o analiză complexă a performanțelor din actualul sezon, am decis să fac o schimbare la nivelul conducerii tehnice a echipei. Vreau să-i mulțumesc lui Luke pentru eforturi și contribuție”, a precizat managerul general, Monte McNair, printr-un comunicat de presă.
Walton încheie astfel o perioadă dezamăgitoare pe banca „Regilor”, în trei ani el reușind un record de 68-93, după alți trei ani fără strălucire pe banca lui Los Angeles Lakers.
În vârstă de 41 de ani, Walton a fost secundul lui Steve Kerr timp de doi ani și i-a ținut locul pe bancă principalului pentru mare parte din traseului câștigător din campania 2014-2015. Nu a mai repetat performanțele când a devenit principal plin.
Sacramento a pierdut șapte din ultimele opt meciuri ale sezonului și ocupă locul 12 în clasamentul Conferinței de Vest, deși existau speranțe că anul acesta va fi unul pozitiv. Kings au cea mai lungă perioadă fără calificare în play-off, 15 ani, dar și cea mai șubredă bancă, în cele 15 sezoane negative schimbând de zece ori antrenorul principal.
Gentry are o experiență uriașă ca antrenor principal, cu 1105 meciuri pe bancă, și s-a alăturat staff-ului din Sacramento anul trecut, după cinci ani la New Orleans Pelicans.
credit foto: uproxx.com