Ceea ce începe spectaculos și continuă spectaculos, nu se poate încheia decât… spectaculos. O rundă deschisă de succesul lui Miami cu Baltimore, continuată cu eșecul campionilor de la Tampa Bay în Washington și cu succesul concludent al lui Carolina Panthers, contra lui Cardinals, nu avea cum să se încheie altfel decât cu o victorie a lui 49ers în „derby-ul” californian cu Rams.
Și chiar așa a fost.
San Francisco avea doar trei succese anul acesta și speranțe tot mai mici la a reveni în lupta pentru play-off, dar l-a recuperat pe Jimmy Garopolo, iar starul a livrat. Ca pe vremuri.
Primul drive, cu 18 faze, s-a încheiat cu o pasă de TD pentru George Kittle, iar Jimmy G a fost la cel mai bun nivel și în restul partidei, Deebo Samuel trecându-și numele pe lista marcatorilor de două ori: recepție și run.
Defensiva lui 49ers a fost și ea la înălțimea momentului decisiv, cu două intercepții în primul sfert, una returnată pentru TD, asta deși 49ers au avut mingea 11.03 minute din 15, chiar după prima intercepție a apărătorului.
Așteptat cu mare interes, debutul lui Odell Beckham a fost modest, cu două recepții pentru 18 yarzi, iar Rams s-au prăbușit în clasamentele formei și pauza de o săptămână vine perfect. Mai ales că urmează Green Bay Packers.
credit foto: ninerswire.usatoday.com