După o rundă a noua pălină de scoruri șoc, prologul etapei cu numărul 10 din NGFL nu avea cum să fie altfel. Baltimore Ravens, lideri în NFC North, au cedat clar în fața lui Miami Dolphins, după unul dintre cele mai slabe meciuri disputate anul acesta.
Defensiva gazdelor i-a limitat pe Ravens la numai zece puncte marcate, însă partida nu a fost deloc una reușită din punct de vedere al apărărilor, ambele ofensive greșind flagrant, în momente cheie. Lamar Jackson, omul numărul 1 al oaspeților, a fost alergat tot meciul de apărătorii adverși, care au jucat blitz de 24 de ori, record pentru un meci de NFL, și nu a putut compensa chinul prin aer cu un joc solid pe pământ. Ziua proastă ar fi putu fin salvată chiar de Miami, care a permis un drive de touchdown prin două penalizări stupide, numai că nici apărarea „Corbilor” nu a fost tocmai în cea mai bună zi, permițând o pasă de 61 de yarzi exact când nu trebuia și apoi touchdown-ul decisiv.
Faza meciului a fost reușită de ofensiva gazdelor, însă a fost pozitivă doar pentru rating-uri. La scorul de 6-3, cu 11 minute rămase de jucat, Tua Tagovailoa a încercat o pasă pentru running back-ul Miles Gaskin, numai că guard-ul Robert Hunt a agățat mingea din aer, și după ce a făcut prăpăd prin apărarea oaspeților a plonjat spectaculos către end zone, marcând un touchdown de zile mari.
Faza a fost anulată, însă, pentru că Hunt nu a fost declarat ca jucător eligibil să primească o pasă înainte de startul fazei ofensive, numai că imediat după acest drive meciul a intrat într-o viteză superioară, până la final marcându-se trei touchdowns.
foto: captura video