Meciul dintre naţionalele de fotbal ale Belgiei şi Suediei, contând pentru calificările la EURO 2024, nu se va relua, a anunţat joi UEFA. Partida a fost oprită luni seară la pauză (1-1) din cauza unui atac catalogat drept terorist, comis în capitala Belgiei, care a făcut doi morţi.

Rezultatul 1-1 este rezultat „final” şi „fiecărei echipe i se acordă un punct” în clasamentul Grupei F, a precizat organismul european, aşa cum doreau de altfel şi cele două federaţii, informează Agerpres.

Atât federaţia belgiană, cât şi cea suedeză s-au pronunţat în favoarea omologării acestui rezultat, deşi el ar putea avea consecinţe sportive pentru „diavolii roşii” în perspectiva EURO 2024, pentru că naţionala antrenată de Domenico Tedesco riscând să piardă statutul de cap de serie la turneul final.

Pentru scandinavi, pardida nu mai avea nicio importanță, întrucât Belgia şi Austria sunt deja calificate la EURO 2024 din această grupă.

foto credit: uefa.com

Articolul precedentGabriela Ruse, prima româncă în sferturile Transylvania Open
Articolul următorMarius Copil s-a oprit în optimi la Olbia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.