Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost învinsă de americanca Alison Riske, scor 2-6, 6-2, 7-5, vineri seara, în turneului WTA 250 de la Linz (Austria). Jucătoarea de 23 ani, locul 100 WTA, a jucat pentru prima dată într-o finală și s-a bătut de la egal la egal pentru trofeu, meciul fiind decis de experiența mai mare a adversarei.

După primele două seturi jucate în oglindă și terminate fiecare cu 6-2, respectiv în 39 de minute, decisivul a fost plin de suspans, românca ridicându-se la nivelul americancei, care a jucat anterior pentru 11 trofee WTA. Riske a lăsat impresia că se detașează la jumătatea parțialului, însă Cristian a revenit spectaculos și a egalat la 4, trecând apoi la conducere în game-ul următor.

La 5-4, pe serviciul adversarei, Cristian a greşit o lovitură în care părea că se află în avantaj și care ar fi dus-o la un punct de trofeu, iar din acel moment Riske a preluat inițiativa. Americanca a egalat la 5, a făcut un break relativ uşor, după câteva erori ale româncei, iar apoi şi-a câştigat serviciul, setul (7-5) şi meciul.

Jaqueline Cristian va primi un cec de 13.224 de euro şi 192 de puncte WTA pentru evoluţia sa la Linz, iar performanța sa este remarcabilă, duminica trecută ea având bagajele făcute după ce a pierdut în ultimul tur al calificărilor. Abandonul Soranei Cârstea a adus-o în postura de „lucky loser”, iar apoi șansa a fost de partea ei.

În optimi a profitat de abandonul suedezei Rebecca Peterson (accidentată) la scorul de 5-2, iar semifinala cu Simona Halep nu s-a mai disputat din cauza accidentării fostului lider mondial.

credit foto: twitter.com/WTALinz

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.