Acasă MAI MULT SPORT Cristian Pletea, favorit la Europeanul de Tineret de la Spa

Cristian Pletea, favorit la Europeanul de Tineret de la Spa

Tenismenul român este văzut chiar de organizatori drept jucătorul de bătut în Belgia

128
0

De miercuri, la Spa (Belgia), au început întrecerile Campionatului European de Tenis de Masă pentru Tineret, competiție unde sportivii români vor fi printre protagoniști, așa cum se întâmplă la fiecare competiție majoră din acest sport. Site-ul ettu.org a făcut o analiză înaintea startului și a concluzionat că jucătorul constănțean Cristian Pletea își poate respecta statutul de favorit 1 al întreceri, chiar dacă va avea parte de o competiție acerbă.

Aflat la primul turneu sub tricolor din luna martie, Pletea nu și-a ascuns intențiile privind medalia de aur, dar a admis că la Spa va fi mai greu ca la Varazdin, unde a avut loc precedentul European de Tineret.

„Am făcut totul să rămân în cea mai bună formă în această perioadă. Joc în Bundesliga, pentru TTC Zugbrücke Grenzau, iar din punct de vedere fizic sunt la parametri foarte buni, așa că sunt gata pentru orice încercare aș avea aici. Competiția este acerbă, pentru că am adversari de top ca Rareș Șipoș, Ioannis Sgouroupoulos sau Vladimir Sidorenko, dar acesta este doar începutul listei de adversari. Cred că oricare dintre primii 16 favoriți poate deveni campion continental. Va fi mult mai greu decât anul trecut, la Varazdin”, a declarat tânărul jucător, care a continuat.

„Nu sunt sub o mare presiune. Voi da totul să mă simt bine în timpul jocurilor. Am cucerit deja argintul la Minsk, acum trei ani și sper să obțin rezultate bune în continuare. Mă gândesc însă serios și la competițiile de dublu și dublu mixt” a explicat Pletea, campion european anul trecut în ambele probe.

Constănțeanul va încerca să-și apere trofeul de dublu, cucerit cu Șipoș, plecând din postura de favorit 2, după perechea rusă Lev Katsman – Maxim Grebnev, dar nici a treia pereche de pe lista favoriților, Sgouropoulos – Sidorenko nu poate fi trecută cu vederea. Cei doi români sunt calificați direct în optimi și vor juca împotriva dublului Matteo Mutti/Carlo Rossi (Italia).

La mixt, Pletea este tot favorit 2, alături de Tania Plăian, după Sidorenko și Mariia Tailakova (Rusia). Anul trecut, Cristian a fost campion, alături de Adina Diaconu,

credit foto: ettu.org

Articolul precedentSemifinală românească la Linz! Jaqueline Cristian a făcut surpriza în sferturi
Articolul următorSimona Halep, abandon la Linz! Jaqueline Cristian, prima finală WTA din carieră

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.