Formația de handbal masculin CS Minaur Baia Mare a surclasat echipa ucraineană Odesa, scor 52-26 (23-11), în prima manşă din turul al doilea al competiţiei masculine de handbal EHF European Cup. Vicecampioana României nu a avut nicio emoție şi a luat o opţiune importantă pentru calificarea în faza următoare a competiţiei.
Nemanja Ratkovic a fost principalul realizator pentru Minaur, cu 10 goluri, iar Nikola Ivanovic a înscris 9, Gabriel Cumpănici 6, Lucas Alexandru Sabou 5, Anderson Da Silva Mollino 5, Artem Kozakevici 3, Tomas Cip 3, Antonio Remus Chiş 2, Milan Kotrc 2, Erik Leonard Pop 2, Ovidiu Ionuţ Ardelean 2, Robert Nagy 2, Tudor Botea 1 și Vlad Andrei Pop 1.
În poartă, Barna Buzogany a apărat 7 şuturi (31,82%), iar Anton Terehov a avut 3 intervenţii (21,43%).
Din cauze lesne de înțeles, manşa secundă se va juca tot în Sala Polivalentă ”Lascăr Pană” din Baia Mare, sâmbătă.
În a treia competiție continentală mai este implicată și formația Steaua București, care a avut tur liber. Bucureștenii au fost declarați învingători, prin forfeit, în dubla cu Hapoel Ashdod, din Israel.
sursa foto: facebook.com/csminaur