Echipa de volei feminin CSO Voluntari s-a calificat în faza a doua a preliminariilor Challenge Cup, după ce a câștigat și returul dublei-manșe cu AEK Atena. Echipa antrenată de Milan Ljubicic s-a impus cu 3-0, la capătul unui meci pe care l-a controlat, seturile fiind câștigate relativ lejer, la 21, 20 și 18. În faza a doua preliminară, CSO Voluntari va întâlni pe Kanti Schafhausenn, din Elveția.
În tur, ilfovencele au pierdut dramatic primele două seturi 27-29 și 24-26, dar le-au câștigat pe următoarele trei: 25-19, 25-21, 15-12. Heidi Casanova 25 de puncte, Ana Lazarevici 17, Nikola Radosova 15 au fost principalele realizatoare ale echipei ilfovene.
În cea de-a treia competiție europeană din voleiul de club feminin mai sunt angrenate CSM Lugoj (calificată după un dublu 3-0 cu Rabotniki Skopje, din Macedonia de Nord) și CSM București, care a avut tur liber.
foto: facebook.com/csovoluntarivolei