Înotătorul român David Popovici a câştigat Premiul Piotr Nurowski pe anul 2021, după ce a fost votat, cel mai bun tânăr sportiv de pe continent la sporturile olimpice de vară, la Adunarea Generală a Comitetelor Olimpice Europene de la Samorin (Slovacia), se arată de către Comitetul Olimpic şi Sportiv Român pe pagina de Facebook oficială.
David Popovici a câştigat în 2021 o medalie de aur la Campionatele Europene de seniori în bazin scurt (25 metri), trei medalii de aur la Campionatele Europene de juniori, a doborât două recorduri mondiale de juniori la 100 şi 200 m liber şi a obţinut un loc 4 la JO 2020 de la Tokyo, în proba de 100 m liber.
Sportivul dinamovist s-a ales cu o bursă de formare de 15.000 de euro, locul al doilea fiind recompensat cu 8.000 de euro, iar al treilea cu 5.000 de euro, iar ceilalţi doi sportivi nominalizaţi s-au ales cu câte 3.000 de euro.
credit foto: facebook/olympicromania