Tenismanul german Alexander Zverev a câştigat Turneul Campionilor pentru a doua oară în cariera sa, învingându-l în două seturi, 6-4, 6-4, pe rusul Daniil Medvedev, deţinătorul titlului.

Zverev, campion olimpic în exercițiu, a răsturnat astfel calculele hârtiei, Medvedev dominându-l copios în întâlnirile directe din această perioadă. Germanul l-a eliminat în semifinale pe Novak Djokovic, și încheie astfel un an foarte bun, cu cinci turnee ATP și titlul olimpic trecute în palmares. El a mai câştigat două turnee de categoria Masters 1.000 ATP, la Madrid şi Cincinnati și turneele de la Acapulco şi Viena.

„Este extraordinar. Am reuşit să cuceresc trofeul după o finală împotriva unui jucător care m-a învins de cinci ori la rând. A trebuit să fac unul dintre cele mai bune meciuri ale mele şi sunt bucuros pentru asta şi pentru că voi merge în vacanţă după o astfel de victorie”, a declarat Zverev.

credit foto: twitter.com/atptour
Articolul precedentMahut și Herbert au câștigat Turneul campionilor
Articolul următorSportivii români și-au aflat adversarii la Campionatul Mondial de la Houston

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.