Jucătoarea braziliană de tenis Beatriz Haddad Maia, cap de serie nr.8, a câştigat turneul WTA Elite Trophy de la Zhuhai (China), dotat cu premii totale de 2.409.000 dolari. Competiţia a reunit jucătoarele ce nu au reuşit calificarea la Turneul Campioanelor.
Haddad Maia a învins-o în finală, duminică, pe chinezoaica Zheng Qinwen, a şaptea favorită. Brazilianca s-a impus cu un dublu 7-6, câștigând cele două tie-break-uri la 11, respectiv la 4.
În primul set, ambele jucătoare și-au pierdut o dată serviciul și au ratat câte trei mingi de set, în timp ce în parțialul secund s-au înregistrat câte două break-uri și Hadad Maia a ratat o minge de meci, la 6-3.
Brazilianca a cucerit și trofeul probei de dublu, alături de Veronika Kudermetova.
foto: facebook.com/wtaelitetrophy