Perechea româno-georgiană Irina Bara/Ekaterine Gorgodze s-a calificat în finala probei de dublu din cadrul turneului de tenis de la Buenos Aires (WTA 125). Principalele favorite au câştigat după o oră şi 31 de minute în faţa cuplului cap de serie numărul trei, scor 6-4, 7-6 (3).
Bara şi Gorgodze au câştigat, duminica trecută, titlul la Transylvania Open (WTA 250), la Cluj-Napoca, și se află în fața celui de-al treilea trofeu stagional, după ce au obținut şi un titlu WTA 125 la Karlsruhe, în septembrie.
Duminică, în finală, Bara şi coechipiera sa vor înfrunta cuplul Maria Carle (Argentina)/Despina Papamichail (Grecia).
În proba de simplu, sportiva din România s-a oprit în sferturile de finală, la fel ca partenera sa georgiană.
credit foto: wtatennis.com